Papa Leon: „Singura soluţie la conflictul israeliano-palestinian este crearea unui stat palestinian”

Papa Leon a reafirmat poziția Vaticanului privind necesitatea înființării unui stat palestinian ca singură soluție durabilă la conflictul de lungă durată dintre Israel și palestinieni, transmite Reuters. Declarația a fost făcută în timpul primei sale conferințe de presă susținute la bordul avionului papal, pe ruta Turcia–Liban.

„Ştim cu toţii că, în acest moment, Israelul încă nu acceptă această soluţie, dar noi o considerăm singura soluţie”, a spus Suveranul Pontif, primul papă american din istorie. El a subliniat că Vaticanul își menține relațiile de prietenie cu Israelul, însă încearcă totodată să acționeze ca voce mediatoare între cele două părți, pentru a facilita o rezolvare „echitabilă pentru toată lumea”.

Declarațiile Papei Leon vin în contextul în care premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a reiterat opoziția fermă față de crearea unui stat palestinian, chiar și după ce Statele Unite și-au exprimat sprijinul pentru independența palestiniană.

Conferința de presă de opt minute s-a axat în principal pe vizita Papei în Turcia, desfășurată de joi până duminică, prima sa deplasare externă de la alegerea în fruntea Bisericii Catolice, comunitate care numără 1,4 miliarde de credincioși. Papa Leon a precizat că, în discuțiile cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, au abordat atât conflictul israeliano-palestinian, cât și războiul dintre Rusia și Ucraina, subliniind rolul important pe care Turcia îl poate juca în medierea ambelor conflicte.

În timpul vizitei, Suveranul Pontif a avertizat că „viitorul umanității este în pericol”, invocând numărul alarmant de conflicte violente la nivel global, și a condamnat orice formă de violență justificată prin religie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal