Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a anunțat astăzi că renunță la funcție, punând capăt mandatului său înainte de termen. Decizia, descrisă de acesta drept „foarte grea”, vine pe fondul unei „dezamăgiri profunde” legate de modul în care funcționează administrația și clasa politică.
„Astăzi, mandatul meu de preşedinte al Consiliului Județean Constanța încetează prin renunțare la funcție. A fost o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung”, a transmis Florin Mitroi, într-un mesaj public.
Acesta spune că hotărârea nu are legătură cu un calcul personal, ci cu imposibilitatea de a continua să își exercite atribuțiile în acord cu jurământul depus. „Din respect pentru toți cetățenii județului, indiferent că m-au susținut sau nu, fac public faptul că la baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă”, afirmă Mitroi.
Președintele CJ Constanța vorbește deschis despre presiuni, blocaje și lipsa de asumare din partea celor care ar trebui să ia decizii în interes public. „Sunt siderat de dorinţa acerbă a unora de a ține județul cât mai scufundat, cât mai lipsit de investiții, cât mai invizibil, servind doar interese mărunte”, spune el. În același timp, acesta critică pasivitatea din administrație: „La fel de siderat sunt şi de marea masă a oamenilor politici şi a factorilor de decizie în administrație, care aleg să rămână indiferenți, doar ca să își păstreze funcția. Eu nu pot.”
Florin Mitroi subliniază că jurământul depus l-a obligat să pună interesul cetățeanului pe primul loc. „Am depus un jurământ, că voi servi interesul cetățeanului. Nu pot să asist nepăsător la ignorarea lui”, afirmă acesta.
În mesajul său, fostul președinte al Consiliului Județean explică faptul că a ajuns la concluzia că, din această poziție, nu mai poate produce schimbările promise. „Am candidat pentru această funcție, având convingerea că este cea mai bună direcție pentru a putea dezvolta judeţul, dar, din păcate, din această poziție, nu pot să fac mai multe pentru cetățeni, nici să schimb modul în care este văzută administrația.”
El spune că a avut de ales între două variante: „să continui să ocup această funcție până la finalul mandatului, însă să dezamăgesc cetățenii” sau „să renunţ la această funcție, din respect pentru voi și pentru mine”. A ales a doua opțiune, pentru că, spune el, „demnitatea personală și dezvoltarea județului sunt mai importante decât ocuparea unei funcții”.
Florin Mitroi insistă că gestul său nu este un semn de slăbiciune. „Este o retragere voluntară, asumată. Sper să o vedeți ca pe o decizie onorabilă, și nu o slăbiciune.”
În bilanțul mandatului, acesta afirmă că își asumă deciziile luate, chiar dacă unele au stârnit controverse. „Consider că am luat decizii corecte, chiar dacă unele au deranjat. Am anulat contracte nedrepte, am deschis uși spre transparență. Puneți faptele înaintea vorbelor.”
Mesajul se încheie cu un apel la implicare colectivă și cu mulțumiri adresate celor care i-au fost alături. „Constanța are nevoie de susținere, de implicare, de acțiune, de-adevărat. Dar nu de la un singur om, ci de la toți.”
Florin Mitroi le mulțumește „cetățenilor care au crezut în mine, colegilor oneşti, echipei care mi-a susținut activitatea și presei” și își exprimă speranța ca instituția să rămână stabilă. „Sper la un Consiliu Județean stabil, o echipă pregătită și proiecte care vor continua, indiferent de nume.”
În final, acesta transmite un mesaj personal către constănțeni: „Mă plec în fața cetățenilor acestui judeţ și sper ca următorul președinte să îi iubească la fel de mult ca mine.”






