O pisică neagră pe nume Nuodėgulis a devenit personaj central într-o controversă politică din Lituania, după ce Parlamentul a votat un amendament care îi atribuie, simbolic, un rol în posibila demitere a șefei radioteleviziunii publice LRT, relatează Politico.
Amendamentul prevede că directorul general al LRT ar putea fi demis doar dacă pisica deputatei din opoziție Agnė Širinskienė își exprimă lipsa de încredere în actuala conducere. Propunerea face parte dintr-un pachet de peste 100 de amendamente depuse de opoziție pentru a întârzia adoptarea unei reforme legislative controversate.
Reforma urmărește modificarea regulilor de funcționare ale radiodifuzorului public, în contextul unui audit care a semnalat unele deficiențe, fără a recomanda însă schimbarea directorului general, Monika Garbačiauskaitė-Budrienė. Criticii susțin că legea este concepută special pentru a o înlătura din funcție.
Parlamentarii au votat în favoarea întregului pachet de amendamente, inclusiv a celui care o aduce în prim-plan pe pisica Nuodėgulis, transformând-o într-un simbol al opoziției față de demersul legislativ.
Votul final asupra legii a fost amânat, iar președintele Parlamentului, Juozas Olekas, a anunțat că acesta ar putea avea loc în luna ianuarie. La rândul său, președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a criticat situația, punând sub semnul întrebării seriozitatea demersului legislativ.
„Să adoptăm sau să respingem o lege cu ajutorul unei pisici? Despre ce vorbim, de fapt?”, a declarat șeful statului, subliniind caracterul neobișnuit al amendamentului care a transformat o pisică într-un actor simbolic al scenei politice.






