Armata Statelor Unite a desfăşurat un „atac masiv” împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria, ca represalii la un atac mortal asupra forţelor americane, a relatat BBC. Operaţiunea a fost confirmată de Comandamentul Central al SUA (Centcom), care a anunţat că peste 70 de ţinte au fost lovite în mai multe zone din centrul Siriei.
Potrivit Centcom, în cadrul operaţiunii au fost implicate avioane de vânătoare, elicoptere de atac şi artilerie, fiind utilizate peste 100 de muniţii de precizie pentru a distruge infrastructura cunoscută a Statului Islamic şi depozite de arme. La atac au participat şi aeronave operate din Iordania.
Operaţiunea, denumită „Hawkeye Strike”, a fost lansată vineri, la ora 16:00, ora Coastei de Est a SUA (21:00 GMT), ca răspuns la ambuscada din 13 decembrie de la Palmyra, în urma căreia doi soldaţi americani şi un interpret civil american au fost ucişi.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Statele Unite aplică „represalii foarte puternice” împotriva „teroriştilor criminali” responsabili de atac. La rândul său, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că orice atac asupra americanilor va fi urmat de un răspuns decisiv, subliniind că operaţiunea nu reprezintă începutul unui nou război, ci o „declaraţie de răzbunare”.
Comandantul Centcom, amiralul Brad Cooper, a afirmat că Statele Unite vor continua să îi urmărească „neobosit” pe cei care ameninţă securitatea americanilor şi a partenerilor SUA din regiune.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), cu sediul în Marea Britanie, a transmis că poziţii ale Statului Islamic din apropierea oraşelor Raqqa şi Deir ez-Zor au fost vizate, iar un lider important al grupării şi mai mulţi combatanţi ar fi fost ucişi. Informaţiile nu au putut fi verificate independent, iar Statul Islamic nu a comentat public atacurile.
Anterior, Centcom a precizat că atacul de la Palmyra a fost comis de un militant al Statului Islamic, care a fost ucis în timpul confruntării. Alţi trei soldaţi americani au fost răniţi în ambuscadă. De cealaltă parte, SOHR a susţinut că atacatorul ar fi fost membru al forţelor de securitate siriene. Nicio grupare nu a revendicat atacul, iar identitatea atacatorului nu a fost făcută publică.







