Statele Unite au început retragerea unei părți a personalului din bazele militare-cheie din Orientul Mijlociu, ca măsură de precauție, în contextul escaladării tensiunilor regionale, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial american, sub protecția anonimatului.
Decizia vine după ce un oficial iranian de rang înalt a afirmat că Teheranul a transmis avertismente statelor vecine care găzduiesc trupe americane, amenințând cu atacarea bazelor SUA în cazul în care Washingtonul va lansa o acțiune militară împotriva Iranului. O măsură similară de relocare a personalului american a fost luată și înaintea atacurilor Statelor Unite asupra Iranului, în iunie anul trecut, în timpul conflictului de 12 zile.
Potrivit CNN, care citează un oficial american, unii membri ai personalului celei mai mari baze militare americane din regiune, baza aeriană Al-Udeid din Qatar, au fost îndemnați să părăsească zona. Directiva a fost descrisă drept o „măsură de precauție”, în condițiile în care administrația președintelui Donald Trump analizează posibilitatea unor acțiuni militare împotriva Iranului.
Baza Al-Udeid, care găzduiește aproximativ 10.000 de militari americani, a mai fost vizată de atacuri iraniene în luna iunie, după ce SUA au lovit instalații nucleare ale Teheranului. În actualul context, aceasta ar putea redeveni o țintă, avertizează surse americane.
În paralel, Turcia încearcă să medieze reluarea negocierilor între Iran și Statele Unite. O sursă diplomatică regională a declarat pentru CNN că Ankara se află în contact cu oficiali iranieni și americani, însă a avertizat că procesul diplomatic ar putea fi „prea târziu”, având în vedere ritmul lent al discuțiilor.
„În prezent se discută despre negocieri, însă ritmul este foarte lent și, la această viteză, s-ar putea să fie prea târziu”, a precizat sursa.
Între timp, la Teheran are loc miercuri o ceremonie de amploare pentru înmormântarea a peste 100 de membri ai forțelor de securitate și alți așa-numiți „martiri”, uciși în timpul protestelor împotriva regimului. Televiziunea de stat iraniană a difuzat imagini cu mii de persoane adunate în capitală, fluturând steagurile Republicii Islamice, ceremonia debutând cu rugăciuni în fața universității din Teheran.







