Ministerul Sănătății înăsprește controlul asupra noilor droguri. Șase substanțe adăugate pe lista celor strict reglementate

Guvernul a modificat, la propunerea Ministerului Sănătății, Legea nr. 339/2005 privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope, într-un demers care vizează, potrivit ministrului Alexandru Rogobete, adaptarea legislației la realitățile actuale ale pieței drogurilor.

Schimbarea vine în contextul apariției constante a unor substanțe noi, cu efecte psihoactive puternice și cu risc ridicat de abuz. Autoritățile spun că piața ilicită se adaptează rapid, iar statul trebuie să reacționeze la fel de rapid pentru a limita consumul și traficul.

Concret, șase substanțe noi au fost incluse în categoria celor aflate sub control strict. De asemenea, Hexahydrocannabinolul (HHC) a fost reîncadrat în categoria substanțelor psihotrope supuse aceluiași regim sever de control. Potrivit ministrului, măsura „închide breșe legislative” și elimină posibilitatea ocolirii legii prin formule sau combinații artificiale.

O modificare importantă este regula potrivit căreia orice produs care conține astfel de substanțe va fi supus regimului celei mai strict controlate componente. Astfel, nu mai poate fi evitat controlul prin amestecuri sau variante „reinterpretate” chimic.

În același timp, legea întărește regulile din circuitul legal al acestor substanțe. Medicamentele care conțin substanțe aflate sub control strict vor putea fi manipulate și eliberate exclusiv de farmacist. Unitățile și transportatorii autorizați au obligații clare pentru a preveni deturnarea din circuitul legal, iar distrugerea acestor substanțe se va face doar în condiții reglementate și sub control.

Ministerul Sănătății susține că modificările nu afectează accesul pacienților la tratamentele de care au nevoie, ci vizează strict limitarea utilizării în afara cadrului medical.

Potrivit ministrului Alexandru Rogobete, intervenția legislativă face parte dintr-o politică mai amplă de combatere a consumului de droguri, bazată pe reducerea consumului, prevenție și intervenție timpurie, cu accent pe protejarea sănătății publice și sprijinirea persoanelor vulnerabile.

În esență, impactul noilor reguli se va vedea atât în zona combaterii traficului și a consumului abuziv, cât și în responsabilizarea celor implicați în circuitul legal al acestor substanțe.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal