Conflictul din Orientul Mijlociu și închiderea spațiului aerian în mai multe state din regiune au dus deja la anulări și suspendări de zboruri, afectând turiști din întreaga lume, inclusiv români. În acest context, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) susține că diferența dintre o rezervare făcută pe cont propriu și una realizată printr-o agenție se vede cel mai clar în momentele de criză.
Potrivit reprezentanților ANAT, turiștii care au apelat la agenții beneficiază de sprijin direct: situațiile sunt monitorizate permanent, se caută soluții de rerutare sau repatriere, iar comunicarea cu clienții este constantă. În schimb, cei care și-au organizat singuri călătoria se confruntă cu incertitudine, apeluri fără răspuns și dificultăți în găsirea unor soluții rapide.
„În astfel de situații, agențiile de turism înseamnă mai mult decât bilete sau rezervări. Înseamnă responsabilitate. Înseamnă sprijin. Înseamnă garanția că nu ești singur. În aceste zile, agențiile de turism din România fac tot ce este posibil pentru a-și sprijini clienții și pentru a găsi soluții rapide, astfel încât aceștia să revină acasă în siguranță. Touroperatorii români se preocupă să le găsească soluții de cazare. Primele trei zile vor fi suportate de către touroperatori, iar noi vom urmări situația cu atenție și vom anunța în momentul în care vor începe repatrierile. Agențiile de turism comunică mereu cu turiștii”, a declarat Dr. Alin Burcea, președintele ANAT.
La rândul său, Cristian Bărhălescu, președintele Consiliului Regional Sud-Est ANAT, a precizat că fiecare caz este analizat individual.
„Consilierii de vacanță din agențiile de turism membre ANAT sunt în contact direct cu toți turiștii aflați în destinațiile afectate. Fiecare caz este tratat individual. Se caută soluții de rerutare, reprogramare sau întoarcere în siguranță, în funcție de evoluția situației. Nimeni nu este lăsat singur în aceste momente dificile. ANAT are protocoale de criză care au fost îmbunătățite continuu, cu agențiile de turism implicate, pe durata crizelor din anii anteriori. Turiștii afectați au contactat prin toate mijloacele de comunicare, în primul rând agențiile de turism, din primele ore ale conflictului”, a subliniat acesta.
ANAT precizează că este în contact permanent cu agențiile și touroperatorii membri, centralizează informații despre turiștii afectați și le transmite autorităților competente, pentru a facilita adoptarea rapidă a măsurilor necesare.
Reprezentanții asociației consideră că situația actuală confirmă faptul că o agenție de turism nu oferă doar un pachet de servicii, ci și sprijin și responsabilitate în momentele în care lucrurile nu merg conform planului.
ANAT recomandă turiștilor români ca, în actualul context internațional, să apeleze la agenții de turism autorizate pentru a beneficia de suport profesionist și protecție în situații neprevăzute.






