Președintele american Donald Trump a susținut, luni, prima conferință de presă de la începutul conflictului cu Iranul. Liderul de la Casa Albă a prezentat detalii despre operațiunea militară denumită „Epic Fury”, care vizează atacurile Statelor Unite asupra unor obiective iraniene.
Trump și-a început discursul cu o scurtă informare privind desfășurarea operațiunii, acuzând Teheranul că a ignorat avertismentele Washingtonului și că „a refuzat să renunțe la programul său nuclear”.
„Am crezut că ne va lua patru săptămâni să eliminăm conducerea militară a Iranului, dar a durat o oră. De la început am prevăzut că va dura patru-cinci săptămâni. Avem capacitatea să continuăm mult mai mult decât atât. Cât va fi nevoie. Au spus că mă voi plictisi – nu mă plictisesc”, a declarat președintele american.
Trump a susținut că programul balistic convențional al Iranului s-a dezvoltat „rapid și dramatic”, reprezentând o amenințare majoră pentru SUA și pentru trupele americane staționate în străinătate. „Regimul avea deja rachete capabile să ajungă în Europa și la bazele noastre și în curând ar fi avut rachete capabile să ajungă în frumoasa noastră Americă”, a afirmat liderul de la Casa Albă, adăugând că dezvoltarea accelerată a rachetelor urmărea protejarea programului nuclear iranian și îngreunarea oricărei tentative externe de a opri producerea de arme nucleare.
Președintele american a declarat că obiectivele intervenției sunt distrugerea capacităților Iranului în materie de rachete și a infrastructurii de producție, anihilarea forțelor navale iraniene, precum și împiedicarea definitivă a Iranului de a obține arme nucleare și blocarea sprijinului acordat de Teheran grupărilor armate din afara granițelor sale.
„Ne asigurăm că principalul sponsor al terorismului din lume nu va putea obține niciodată arme nucleare. Am spus asta de la început. Nu vor avea niciodată arme nucleare”, a subliniat Trump, afirmând că Iranul ar fi fost „pe cale să obțină una în mod legitim printr-un acord semnat în mod nechibzuit”.
În finalul discursului, liderul american a declarat că decizia de a ataca Iranul a fost luată deoarece aceasta ar fi fost „ultima șansă” de a elimina ceea ce a numit „amenințările intolerabile” reprezentate de regimul de la Teheran. „Aceasta a fost ultima noastră șansă de a lovi și de a elimina amenințările intolerabile reprezentate de acest regim bolnav și sinistru”, a afirmat Trump, în contextul unei escaladări rapide a conflictului din Orientul Mijlociu.






