România ar trebui să lanseze cât mai rapid o campanie națională de promovare turistică prin care să transmită clar că este „o destinație sigură”, în actualul context geopolitic. Solicitarea vine din partea Corinei Martin, președinte al Patronatului RESTO și secretar general – vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.
Aceasta cere Guvernului alocarea unui buget anual de minimum 20 de milioane de euro pentru promovarea externă a țării.
„În actualul context geopolitic, România trebuie să lanseze o Campanie de promovare turistică – prin care să prezinte destinațiile majore, accentuând pe experiențe și tradiții, siguranță, gastronomie și unicitate, pe branduri ce ne fac unici – precum Dracula, Transilvania, Delta Dunării etc – Campanie prin care să transmită că suntem o Destinație sigură!”, a declarat Corina Martin.
Ea susține că suma solicitată este una minimă raportată la contribuția industriei la economia națională.
„Este momentul sa cerem cu fermitate Guvernului un buget de promovare de minim 20 de milioane de euro anual, deși avem nevoie, realist, de mai mult de atât !
Nu cerem decat o întoarcere a unui procent infim din ceea ce industria noastra contribuie la PIB (actualmente 6%!).”
Potrivit acesteia, România rămâne la coada clasamentului european în ceea ce privește numărul turiștilor străini atrași, aproximativ 2,6 milioane anual, iar explicația ar fi nivelul scăzut al cheltuielilor pentru promovare.
„Cu toate acestea, România continuă sa se afle la coada calsamentului european în privința numărului de turiști străini atrași ( 2,6 milioane anual….!), tocmai pentru că noi cheltuim cel mai puțin, anual, pe promovare turistică! Altfel spus, de cât cheltuim, atât de puțini turiști atragem!”
Corina Martin mai arată că reducerea la jumătate a valorii tichetelor de vacanță a avut deja efecte negative în industrie.
„Odată cu reducerea la jumătate a valorii tichetelor de vacanță, au scăzut major numărul turiștilor/ numărul înnoptărilor/ încasările operatorilor și astfel scad major și contribuțiile lor către bugetele locale și cel central. De ce se întămplă asta ? Pentru că România este, de atat de mulți ani, dependentă, covârșitor, de turiștii conaționali! 95% din turistii României au fost, până acum, românii, noi neinvestind și neatrăgând turiști străini!”
În acest context, reprezentanta industriei întreabă ce soluții există pentru a compensa scăderea numărului de turiști români.
„Și atunci – ce punem în locul românilor care nu mai au tichete de vacanță ? Ce taxe mai colectăm la UAT-uri, ce încasează Guvernul ?”
Ea propune o strategie comună, care să implice instituții publice și organizații din domeniu.
„Consider că este nevoie de o Campanie de strategie solidă – în care să participe, pe lângă Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizarii si Turismului, OMD-urile destinațiilor românești, Federațiile și patronatele reprezentative național, dar și Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior ( ARICE) și misiunile diplomatice ale României.”
În final, Corina Martin face un apel direct către autorități.
„Domnule Prim Ministru, Domnilor Miniștri, Doamnelor și Domnilor Parlamentari, ajutați-ne să scoatem România turistică în lume!
România are ținuturi de poveste, pagini bogate de istorie și de cultură, bucate și vinuri bune, eroi, legende și campioni mondiali, atracții turistice și locatii de cazare si de masă de excelență pentru orice bugete, gusturi și preferințe, iar noi, Industria ospitalității din România, suntem gata să fim Parteneri de promovare a României în lume!
În plus, aceasta este și trebuie să fie o Datorie de onoare, pentru orice român!”






