Compania ucraineană de petrol și gaze Naftogaz poartă discuții cu OMV Petrom pentru dezvoltarea unui zăcământ de gaze descoperit în Marea Neagră, potrivit unor surse citate de Reuters.
Descoperirea a fost făcută înainte de invazia Rusiei în Ucraina, iar sursele susțin că ar fi vorba despre unul dintre cele mai promițătoare zăcăminte de gaze din regiunea Mării Negre. Cantitatea exactă de gaze recuperabile nu a fost însă făcută publică.
Discuțiile dintre cele două companii sunt abia la început, iar dezvoltarea zăcământului nu ar urma să înceapă înainte de încheierea războiului din Ucraina, au declarat sursele.
Dacă proiectul va merge mai departe, exploatarea acestor resurse ar putea contribui la creșterea securității energetice a Europei, în contextul în care multe state europene au redus dependența de gazele rusești.
Potrivit informațiilor citate, zăcământul se află în apropierea perimetrelor offshore ale României, iar pentru zona respectivă există deja date seismice 2D și 3D. Ucraina încearcă să atragă tehnologie occidentală pentru exploatarea gazelor din adâncurile mării.
Subiectul a fost atins și la nivel politic. La începutul lunii martie, după o întâlnire la București cu președintele României, Nicușor Dan, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că cele două țări își propun să exploreze împreună proiecte de extragere a gazelor din platoul Mării Negre.
Înainte de război, Ucraina își acoperea aproape singură necesarul de gaze. Situația s-a schimbat însă după ce atacurile rusești au afectat aproximativ jumătate din facilitățile de producție, obligând Kievul să crească importurile.
Marea Neagră este o zonă importantă nu doar pentru energie, ci și pentru transportul cerealelor și al produselor petroliere. De asemenea, aici sunt în desfășurare mai multe proiecte de explorare și exploatare a gazelor.
În prezent, OMV Petrom este implicată în mai multe proiecte din regiune. Compania explorează perimetrul Han Asparuh, din zona bulgară a Mării Negre, iar în România dezvoltă proiectul Neptun Deep împreună cu Romgaz. Producția de gaze din Neptun Deep ar urma să înceapă în 2027, ceea ce ar putea dubla producția de gaze a României și ar transforma țara într-un exportator net de gaz.






