Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea a adoptat o hotărâre pentru reabilitarea de urgență a drumului care duce la unitatea militară din comuna Baia, în contextul actual de securitate generat de războiul din Ucraina.
Drumul are o lungime de aproximativ trei kilometri și nu a mai fost reparat de aproape 20 de ani. Potrivit autorităților locale, starea acestuia este foarte proastă.
Administratorul public al comunei Baia, Dumitru Papaiane, a declarat că, în prezent, se circulă mai mult pe terenul agricol din jur decât pe drumul propriu-zis.
Reprezentanții Primăriei consideră situația una de urgență și spun că lucrările nu mai pot fi amânate, mai ales în contextul actual.
Valoarea estimată a lucrărilor de reparație este de aproximativ 481.000 de lei, sumă care ar putea fi acoperită din bugetul local sau din fonduri obținute de la Compania Națională de Investiții.






