Restricții pentru camioane pe litoral, de Paște

Circulația vehiculelor de peste 7,5 tone va fi restricționată pe mai multe drumuri importante, inclusiv pe Autostrada Soarelui și DN39, în perioada 9–13 aprilie.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță restricții de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în perioada 9 – 13 aprilie 2026, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Măsura se aplică pentru vehiculele de marfă, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane.

Pe Autostrada A2, pe tronsonul București – Constanța, restricțiile vor fi în vigoare pe ambele sensuri astfel:

  • joi, 9 aprilie, și sâmbătă, 11 aprilie, între orele 16:00 – 22:00
  • vineri, 10 aprilie, și în zilele de duminică și luni, 12 și 13 aprilie, între orele 6:00 – 22:00

Pe DN39, între Agigea și Mangalia, restricțiile vor fi aplicate în aceleași intervale orare:

  • 9 și 11 aprilie, între 16:00 – 22:00
  • 10, 12 și 13 aprilie, între 6:00 – 22:00

Restricții similare vor fi instituite și pe DN7, pe sectorul Pitești – Râmnicu Vâlcea – Vestem.

CNAIR precizează că nerespectarea acestor reguli constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Măsura este luată pentru a reduce aglomerația în trafic în perioada sărbătorilor, când numărul de autoturisme crește semnificativ pe principalele rute din țară.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal