PUZ-ul pentru blocul de 24 de etaje de pe fosta platformă RATC, suspendat de instanță

Tribunalul Constanța a decis astăzi să suspende executarea PUZ-ului Cambela Prod, cu blocuri de până la 24 de etaje în fosta bază RATC. Hotărârea Consiliului Local fusese adoptată la sfîrșitul lunii ianuarie, anul acesta și a stârnit numeroase reacții în rândul constănțenilor. Decizia instanței nu este însă definitivă.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul Consiliul Local al mun. Constanţa, ca neîntemeiată. Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta ACŢIUNEA CIVICĂ PENTRU CONSTANŢA în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUN. CONSTANŢA şi CAMBELA PROD SRL. Dispune suspendarea executării HCL Constanţa nr. 23/29.01.2026 de aprobare a planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de bd. Mamaia, incintă McDrive, str. Chiliei, str. Panait Cerna, limite cadastrale, str. Primăverii, str. Soveja şi limite cadastrale, incluzând incinta Complexului de ştiinţe ale naturii, Parcul Copiilor şi Complexul Sportiv Farul, pentru terenurile aflate în proprietatea pârâtei Cambela Prod SRL„, se arată în motivarea instanței.

Decizia poate fi atacată în 5 zile de la comunicare.

Proiectul urbanistic are ca obiectiv transformarea celor aproape 86.000 de metri pătrați de teren dezafectat (fosta bază RATC) într-un ansamblu multifuncțional cu spații rezidențiale și alte funcțiuni urbane.

O caracteristică ce a adus proiectul Delfin Park atenția publică este regimul mare de înălțime propus pentru clădirile din ansamblu. Proiectul cuprinde inclusiv construirea unui imobil de 24 de etaje, cu o înălțime maximă de aproape 100 de metri

PUZ-ul a fost supus consultării publice în mai multe etape. Unii localnici și critici ai proiectului consideră că o astfel de dezvoltare este total nepotrivită pentru această parte a orașului și că terenul ar putea fi folosit pentru dotări publice (de exemplu, infrastructură sportivă sau facilități comunitare), nu pentru clădiri înalte.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal