Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu a lansat o campanie de recrutare pentru ocuparea a 56 de posturi de soldați gradați profesioniști.
Înscrierile se desfășoară în perioada 24 iunie – 24 iulie 2026, iar cererile pot fi depuse direct la sediul unității militare, de luni până vineri, între orele 09:00 și 15:00.
Pot candida persoanele care au cetățenie română și domiciliul stabil în România, au vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani la data începerii programului de instruire și au absolvit cel puțin 10 clase.
De asemenea, candidații nu trebuie să facă parte din partide politice, să aibă antecedente penale și trebuie să fie declarați apți din punct de vedere medical și psihologic.
Pentru cei care au activat anterior în sistemul militar este necesară o declarație prin care renunță la gradul deținut, urmând ca, după selecție și instruire, să primească gradul de soldat.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la numărul de telefon 0786 468 524.






