Victorie categorică contra Irlandei de Nord

Selecționata României sub 19 ani a reușit prima victorie în cadrul Turneului de Elită din Franța, după ce s-au impus în fața Irlandei de Nord cu scorul de 3-1.

Micii tricolori au profitat de avantajul unui om în plus, după ce Irlanda de Nord a rămas în zece jucători din minutul 34 și au marcat prin doi jucători de bază din echipa Farului Constanța. Fundașul stânga Andrei Borza a deschis scorul în minutul 43 și a reușit dubla în minutul 75. Intrat pe teren în repriza secundă, atacantul Adrian Mazilu a închis tabela în ultimul minut de joc.

România U19: Dincă – Maftei, Grigore-Huides, Pascalau, Borza – Botogan (Martinovic min.64), Vulturar (Sala min.85) – Bujor (Mazilu min.64) – Pop (Trică min.77), Burnete (Radaslavescu min.85), Musi. Antrenor: Alexandru Pelici.

România face parte din Grupa 1 a Turneului de Elită, ultima etapă de calificare înainte de Campionatul European, alături de Norvegia, Franța și Irlanda de Nord.

În prima partidă, tricolorii au fost învinși categoric de Norvegia, scor 4-0. Doar prima echipă din fiecare grupă merge la turneul final. Ultimul meci oficial al micilor tricolori va fi pe 28 martie, ora 16,00 contra Franței.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal