Românii, din ce în ce mai îndrăzneţi în privinţa destinaţiilor alese pentru o vacanţă care se doreşte a fi de-a dreptul memorabilă. Cum fiecare continent are specificul său şi oferă ceva aparte, tot mai mulţi turişti din ţara noastră optează pentru destinaţii de-a dreptul excentrice şi locaţii ieşite din comun. Aşa se face că, în ultimii ani, românii au vrut să experimenteze şi să încerce şi altceva. Oricât de imposibil ar fi de ajuns… la acel „ceva”.
Nu ar trebui să ne surprindă foarte tare faptul că tot mai mulţi români au fost atraşi, în ultimii ani, de o destinaţie precum Antarctica. Tărâmul alb ascunde în continuare numeroase taine chiar şi pentru exploratori. Deloc întâmplător, Antarctica este o destinaţie turistică ce se adresează unui număr destul de limitat de turişti. Este cea mai friguroasă şi cea mai secetoasă regiune de pe întreg mapamondul, iar cine se încumetă să ajungă aici trebuie să fie conştient de riscurile la care se expune.
O altă destinaţie de-a dreptul aparte se regăseşte pe continentul sud-american – Insula Paștelui ce aparține de Chile. De această regiune de pe glob sunt legate foarte multe mistere şi legende. Întâi de toate, ar fi de amintit descoperirea inedită a exploratorilor olandezi, în secolul al XVII-lea, care au făcut apoi vestite în întreaga lume sutele de statui „moai” gigantice poziţionate de-a lungul insulei. Rapa Nui, căci acesta a fost numele dat de indigeni insulei, este unul dintre cele mai izolate şi mai greu accesibile locuri din lume. Vizitele pe această insulă pot fi incluse în pachetele turistice pentru cei care aleg să viziteze Chile sau Argentina.
Revenind pe continentul european, o experienţă aparte poate fi o vacanţă în Insulele Feroe. Pe acest tărâm de basm din extremitatea nordică a Europei locuiesc nu mai mult de 50.000 de oameni, într-un grup de 18 insuliţe. Deşi aparţin de regatul Danemarcei, insulele sunt o regiune autonomă şi şi-au câştigat renumele de „perla coroanei daneze.” Peisajele din aceste insule merită descoperite de către împătimiţii unor astfel de călătorii inedite. Doar că pentru a ajunge aici, este necesar un oarecare efort: doar pe una din cele 18 insule ale arhipelagului se găseşte un aeroport. Iar turiştii trebuie mai întâi să facă o escală în cea mai apropiată ţară a Insulelor Feroe – în Islanda, la Reykjavik.
Una peste alta, indiferent de destinaţia aleasă, românii sunt mari iubitori de vacanţe. Mai scumpe, mai ieftine. În definitiv, nici nu mai contează, atâta vreme cât amintirile pe care le culegem după astfel de experienţe sunt memorabile.
Discussion about this post