Alte două amicale pentru România, înainte de Euro 2024

Naționala de fotbal a României va mai disputa, la începutul lunii iunie, alte două partide de verificare, ultimele înaintea turneului final din Germania.

Tricolorii vor juca pe 4 iunie contra Bulgariei și apoi pe 8 iunie va juca împotriva reprezentativei din Liechtenstein, ambele meciuri urmând să se dispute pe stadionul Steaua din București.

Primul meci al naționalei din 2024 va fi pe 22 martie în fața Irlandei de Nord, pe Arena Națională din București, patru zile mai târziu, pe 26 martie, urmând să întâlnească naționala Columbiei pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid.

Vă reamintim că naționala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:

  • 17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
  • 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
  • 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
  • 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal