Ca într-o probă de la Jocurile Olimpice, așa sar peste lege unii proprietari de apartamente din cartierul constănțean Tomis Plus. Aici bunul simț e pe Minus și la fel respectul față de natură. Iată de ce și argumentăm cu probe în imagini:
Cei care și-au cumpărat apartamente fără locuri de parcare s-au gândit să și le facă singuri, betonând spațiul verde ce face parte din domeniul public, adică ține de primăria Constanța, mai pe românește. Iată și poze în care vedem spațiul verde înainte și după betonare:
În acest fel, locatarii au obținut 6 locuri în plus de parcare. Însă, ilegalitatea nu a fost trecută cu vederea de vecinii cu spirit civic, iar aceștia au sesizat Poliția Locală.
Agenții au venit la fața locului, au constat că într-adevăr parcarea este ilegală și le-au impus „inginerilor” să spargă betonul, să curețe, și să refacă spațiul verde. Însă, betoniștii nu s-au conformat așa că oamenii din cartier au chemat iar Poliția Locală și aceasta a fost nevoită să cheme betoniștii în instanță cu obligația de a face.
A trecut un an și betonul acoperă iarba în continuare, în timp ce Poliția Locală susține că așteaptă o hotărâre definitivă a instanței pentru ca fanii betoanelor să refacă spațiul verde. Deci, la noi durează mai mult refacerea unui mic și de bun simt loc verde de la bloc decât le ia altora să facă un parc întreg. Birocrația ne-a betonat, în timp ce visăm la o lume normală în care să respirăm aer curat.
Discussion about this post