Municipiul Constanța este în faliment! Acest lucru a fost recunoscut public și de primarul liberal Vergil Chițac încă din 2022.
În consecință s-au anulat licitații precum cea destinată curățeniei pe Ștefan cel Mare, s-au anulat toate proiectele culturale și sportive prevăzute pentru acest an, s-au închis mai multe secții ale Clubului Sportiv Municipal.
Între timp însă, primarul a decis să majoreze salariile în instituție, inclusiv în Poliția Locală, asta după ce bugetele pentru sport sau evenimente culturale au fost drastic diminuate.
Ultima măsură de austeritate a fost luată la începutul lunii august, în plin sezon estival, când instituția l-a anunțat pe directorul general CT Bus, Sorin Țuțuianu, că trebuie să taie din cursele de autobuz, începând cu 1 august 2024. Deși eram îndemnați să circulăm cu autobuzul, pentru decongestionarea traficului.
,,Ar însemna o reducere cu 5% din costuri. Înainte se parcurgeau cam 1 milion de km, acum vor fi parcurși undeva la 950.000. Economia ar fi aproape 700.000 de lei pe lună. Foarte multe curse erau goale, deși suntem în plin sezon estival, acesta ar fi motivul pe care ni l-a dat Primăria”, a transmis Sorin Țuțuianu, managerul CT Bus.
„Pentru optimizarea și rentabilizarea programului de transport în comun s-a luat decizia reducerii numărului autobuzelor în anumite intervale orare. În urma unei analize s-a sesizat că pe anumite linii, în anumite intervale orare, numărul călătorilor era foarte mic și nu era rentabil din punctul de vedere al cheltuielilor, motiv pentru care a fost mărit intervalul orar de așteptare. La orele de vârf sau pe liniile pe care este un flux permanent de călători, indiferent de oră, numărul autobuzelor a rămas neschimbat.” au transmis reprezentanții primăriei.
Reducerea numărului de curse este următoarea:
- în programul Luni – Vineri:
- linia 3 – reducere cu 9 curse/zi;
- linia 2-43 – reducere cu 15 curse/zi;
- linia 5-40 – reducere cu 13 curse/zi;
- linia 44 – reducere cu 11 curse/zi;
- linia 48 – reducere cu 13 curse/zi;
- linia 51 – reducere cu 6 curse/zi;
- linia 101 – reducere cu 6 curse/zi;
- linia 42 – reducere cu 2 curse/zi;
- linia 100C – reducere cu 2 curse/zi;
- linia 101M – reducere cu 2 curse/zi;
- linia 43C – reducere cu 5 curse/zi;
- linia 102 – reducere cu 5 curse/zi;
- linia 43M – reducere cu 2 curse/zi;
- linia 48 – reducere cu 6 curse/zi;
- în programul Sâmbătă – Duminică:
- linia 2-43 – reducere cu 10 curse/zi;
- linia 5-40 – reducere cu 16 curse/zi;
- linia 44 – reducere cu 10 curse/zi;
- linia 51 – reducere cu 15,5 curse/zi;
- linia 101 – reducere cu 19 curse/zi;
- linia 102 – reducere cu 8 curse/zi;
- linia 48 – reducere cu 6 curse/zi;
- linia 100C – reducere cu 2 curse/zi;
- linia 101M – reducere cu 1 cursă/zi;
- linia 43C – reducere cu 2 curse/zi;
- linia 43M – reducere cu 2 curse/zi;
De asemenea, primăria a solicitat suspendarea liniilor de noapte N102, N2-43 și N5-40, începând cu data de 01.08.2024.
În timp ce marile orașe ale țării, precum Oradea sau Cluj-Napoca se dezvoltă prin investiții grandioase și atrag fonduri, Constanța rămâne cu 50 de ani în urmă și le stârnește oamenilor sentimentul unei nostalgii antedecembriste, în care se primea apă la robinet cu porția, caloriferele erau reci în plină iarnă, iar autobuzul venea rar și se circula pe scară.
Discussion about this post