Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat, în primele nouă luni ale acestui an, 5,362 miliarde euro, în creştere cu 3,69% faţă de cele 5,171 miliarde euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României printr-un comunicat.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,362 miliarde de euro (comparativ cu 5,171 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4,288 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,074 miliarde euro”, se menţionează în comunicat.
Un număr de 4.392 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Cele 4.392 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 16,902 milioane de dolari, în scădere cu 85,44% faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în primele nouă luni din 2023, de 116,079 milioane dolari.
În septembrie 2024, au fost înmatriculate 428 societăţi cu participare străină (-29,26% faţă de aceeaşi lună din 2023), cu un capital subscris de 161.200 dolari (-98,08%). În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (37,85% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (17,29% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (16,12%).
La finele lunii septembrie 2024, în România existau 269.386 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la peste 71,526 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 53.411 (capital subscris de 3,644 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,114 miliarde de dolari, în 6.186 de firme.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post