Un incendiu de proporții a izbucnit noaptea trecută într-o hală cu muniție a Fabricii de Arme Cugir, județul Alba. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, iar în interior s-au produs mai multe explozii.
La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Alba, sprijinite de autospeciale cu roboți din cadrul ISU Mureș și ISU Brașov, pentru recunoașterea și localizarea incendiului, precum și forțe din ISU Hunedoara, dotate cu două autospeciale cu apă și spumă. Din cauza riscului ridicat, pompierii au acționat dintr-o zonă de siguranță.
Pentru protecția populației din apropiere, autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert.
Potrivit ISU Alba, în momentul izbucnirii incendiului nu se aflau persoane la locul de muncă, astfel că nu s-au înregistrat victime. În jurul orei 5:00, pompierii au anunțat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, iar la ora 8:00 au confirmat lichidarea acestuia. În continuare, echipele au acționat pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a reacționat după incident, subliniind necesitatea unei anchete. „Faptul că s-a evitat un dezastru nu diluează și nu limitează cu absolut nimic preocuparea mea de a vedea exact cum s-a ajuns aici”, a scris acesta pe Facebook.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul.






