Lucrările la Casa Căsătoriilor, în grafic

Casa Căsătoriilor din Constanța, clădire construită între anii 1936 și 1942, se află în prezent în plin proces de reabilitare și modernizare, după ce în ultimele decenii a ajuns într-o stare avansată de degradare.

Lucrările au început la începutul acestui an și sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea totală a proiectului fiind de 6.975.950,35 lei cu TVA.

Potrivit autorităților locale, lucrările se desfășoară conform graficului aprobat, iar termenul estimat de finalizare este februarie 2026.

Până acum, au fost realizate desfaceri de pereți și tavane, demontarea instalațiilor și a fațadei, consolidări la subsol în proporție de 75%, instalarea unor trasee electrice și lucrări de tencuieli. În perioada următoare, urmează montarea grinzilor metalice și consolidările finale, după care se va trece la etapa de finisaje.

Reabilitarea vizează atât consolidarea structurală, cât și modernizarea clădirii, astfel încât spațiul să poată fi redat într-o formă adaptată cerințelor actuale, dar păstrându-și valoarea istorică.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal