Acțiune de amploare a polițiștilor în județul Tulcea

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, alături de structurile rutiere și secțiile rurale și din orașele Babadag, Isaccea și Măcin, au desfășurat, în noaptea de 15 spre 16 mai, o acțiune inopinată de amploare, menită să reducă riscul rutier și să crească siguranța publică.

Oamenii legii au urmărit în special identificarea vehiculelor modificate ilegal, depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și combaterea comportamentului agresiv în trafic.

Acțiunea a vizat atât municipiul Tulcea, cât și alte zone din județ, având ca obiectiv menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea faptelor antisociale.

În urma controalelor, polițiștii au verificat 123 de autovehicule, dintre care 121 autoturisme și 2 motociclete, și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.700 de lei.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul întregului județ, pentru descurajarea încălcării legislației rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal