Teheranul acuză România de „complicitate” în agresiunea împotriva Iranului. Reacția vine după declarații ale secretarului general al NATO

Ministerul de Externe al Iranului a lansat acuzații la adresa României și a altor state membre NATO, susținând că acestea au participat la ceea ce Teheranul numește „agresiunea americano-israeliană” împotriva Republicii Islamice.

Secretarul general al NATO a indicat în mod explicit Italia și România ca fiind țări care au participat la agresiunea împotriva Iranului”, a subliniat purtătorul de cuvânt al ministerului iranian, citat de AFP.

Esmail Baghai a reacționat la declarațiile făcute la Fox News de secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora „500 de avioane americane au decolat de pe bazele americane din Italia” pentru a sprijini operațiunea militară israelo-americană „Epic Fury”, lansată împotriva Iranului pe 28 februarie.

Rutte a afirmat, de asemenea, că aeroportul din București și-a redus zborurile comerciale pentru a face loc avioanelor de realimentare utilizate în cadrul acestei operațiuni și că, în timpul conflictului, au fost efectuate între 4.000 și 5.000 de zboruri ale avioanelor americane de pe bazele europene.

Este vorba aici de o mărturisire clară și zdrobitoare a complicității active a NATO într-un război de agresiune ilegal dus împotriva unui stat membru suveran al ONU”, a scris Baghai pe contul său de pe rețeaua socială X.

În Italia, Ministerul Apărării a condamnat declarațiile lui Rutte, considerând că acestea au transmis „un mesaj complet înșelător” și a punctat că Roma a permis SUA să-și folosească bazele doar pentru zboruri tehnice și logistice, și nu pentru misiuni de luptă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal