România „fierbe” astăzi la temperaturi sufocante. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare meteo cod roșu de caniculă pentru cea mai mare parte a țării, în timp ce în Dobrogea este cod portocaliu.
Astfel, de astăzi, de la ora 10:00, și până miercuri, 1 iulie, la ora 10:00, un val de căldură pune stăpânire majoritatea regiunilor, iar disconfortul termic va fi accentuat.
În Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei, aflate sub cod portocaliu, valul de căldură se va intensifica, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade în Delta Dunării și până la 38 de grade în restul zonelor. Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 20 și 24 de grade.

Codul roșu vizează Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei. Potrivit meteorologilor, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana.
Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade.






