Prețurile locuințelor au continuat să crească în primul trimestru al anului 2026, atât în Uniunea Europeană, cât și în România, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețurile locuințelor au crescut cu 5,1% în Uniunea Europeană și cu 4,7% în zona euro.
În România, creșterea a fost și mai mare, de 7,8%, după un avans de 6,7% înregistrat în ultimul trimestru al anului 2025.
La nivelul Uniunii Europene, doar Finlanda a raportat o scădere anuală a prețurilor locuințelor, de 2%. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Portugalia (17,8%), Bulgaria (14,8%) și Slovacia (14,4%). Pentru Grecia nu sunt disponibile date.
Raportat la trimestrul anterior, adică primele trei luni din 2026 față de ultimele trei luni din 2025, prețurile locuințelor au crescut cu 1,2% în Uniunea Europeană și cu 1% în zona euro.
Și în acest clasament, România se află peste media europeană, cu o creștere trimestrială de 3,2%, față de 1,7% în trimestrul precedent.
În schimb, patru state au înregistrat scăderi ale prețurilor față de trimestrul anterior: Finlanda și Belgia (ambele cu -0,8%), Franța (-0,6%) și Ungaria (-0,5%). Cele mai mari creșteri trimestriale au fost consemnate în Bulgaria (6,2%), Portugalia (3,8%) și Slovacia (3,6%).




