Să ajungi acasă cu nisip în încălțăminte, după o plimbare prin Constanța, nu e ceva neobișnuit, având în vedere că vorbim spre un oraș de la malul mării. Dar, când pașii făcuți sunt prin buricul târgului, nu prea mai este loc de poezie.
La Constanța, toată lumea care are drum pe strada Ștefan cel Mare face mișcare, fără voie, ocolind cratere, șanțuri, dâmburi, movile de pietriș… Aproape că este o țopăială continua în zona respectivă. Oamenii sar peste grămezi de materiale, peste gropi, ocolesc diverse țevi și își antrenează nu doar picioarele, pe care risca să și le sucească în orice moment, ci și musculatura buzelor, din care dau mărunt, cât e strada de lungă. Sau de lată.
Iar praful nu se așterne glorios, în strat consistent, doar pe încălțăminte, ci intră bine și între dinți.
Lucrările din centrul urbei, începute la sfârșitul anului trecut, au transformat strada într-o uliță lată. Și provocarea e și mai mare când plouă și zona se umple de noroi.
Este o mare bătaie de cap și pentru cei care locuiesc în zonă, și pentru trecători. chiar săptămână trecută, o femeie a ajuns la spital cu buza spartă, după ce a căzut într-unul dintre craterele din zonă.
Pentru proprietarii magazinelor, întregul proiect pare o moarte lentă a afacerilor. Unii s-au adaptat inclusiv la “moda” încălțămintei acoperite de praf și pulbere. De exemplu, la intrarea într-un magazin, în exterior, a fost așezat un prosop, umed probabil, să mai oprească din nisipul cărat de clienți pe tălpi.
Daca înainte existau podețe din lemn să poți traversa de pe o parte pe alta, și erau chiar și niște “simulări” de trotuare, acum nici urmă de ele. La intrarea în celebrul magazinul universal din zonă au fost încropite totuși încă trei trepte pentru ca oamenii să poată păși din șantier pe scări.
Când ai drum o dată la câteva luni pe Ștefan cel Mare este o experiență. Când trebuie să treci însă zilnic pe acolo… e un chin.
Discussion about this post