Se schimbă profilul turistului de Litoral

După doi ani de pandemie și un război la granițele țării, profilul turistului român a suferit schimbări majore. Sezonul estival 2022 se anunță a fi mai slab comparativ cu cel de anul trecut, în opinia unor jucători ai industriei ospitalităţii de pe Litoral. Turiștii se interesează de oferte, fac planuri, dar sunt foarte prudenţi, deși arată că vor să evadeze, să vină la mare, să se bucure de plajă și soare. Însă vânzările sunt la pământ: înscrierile timpurii sunt numai 40% față de cum eram obișnuiți. Războiul, pandemia și scumpirile sunt cei mai mari dușmani ai ospitalității.

După doi ani de pandemie, și un an marcat de război la granița de nord, sezonul estival la mare pare mai rău decât în cele mai pesimiste previziuni. Scenariul optimist era „o sărbătoare a ieşirii din criză“, după cum se vedea la început de an, până când a început războiul, iar rezervările pe litoral aproape că s-au prăbușit. Sezonul estival arată mai rău ca niciodată.

Din punctul nostru de vedere vânzările sunt scăzute. Nici noi și nici oaspetele nostru nu știe ce se va întâmpla. Sunt reticienți. Înainte, la început de primăvară se suna, se rezerva, exista un interes. Acum nu. Anul trecut aveam 5-6 rezervări pe zi, iar acum avem una sau 2 și nu în fiecare zi. Cauzele sunt multiple: scumpirile, războiul”, a precizat Maria Moise, recepționer la un hotel de 3 stele din Mamaia.

Tipologia turistului s-a schimbat, cu siguranță. Oaspeții nu-și mai îngheață practic, banii cu mult timp înainte. Sejurul se achiziționează din scurt și așa practic a și rămas în noul sezon”, a punctat Silvia Vornic, manager la un hotel all-inclusive.    

Incertitudine. Acesta este cuvântul de ordine în rândul operatorilor din turismul de pe litoral, care simt că se-ntorc în timp, când românii se hotărau pentru vacanță, în ultimul moment. Vânzările pe ultima sută de metri îi țin în șah și pe hotelieri și pe agenții de turism care nu știu să-și dimensioneze nici prețul și nici oferta.

Turistul român a devenit mult mai cumpătat, este mult mai echilibrat față de anii trecuți și mult mai atent la produsul turistic pe care-l achiziționează. Se simte o ușoară întoarcere la vremurile de demult și vânzările pe înscrieri timpurii au scăzut cam cu 40% față de anii precedenți”, a completat Andreea Radu, director comercial al unei agenții de turism.    

Pachetele cele mai vândute se situează undeva între 2.000 .și 2.500 lei/pachet/familie. În plus se vând vacanțele all-inclusive, evident pentru familiile cu copii. Se vând vacanțele în Mamaia Nord pentru cei care caută distracție”, spune Adrian Voican, patronal unei agenții de turism.   

Fie că vorbim despre hotelieri sau despre agenţiile de turism, toţi actorii implicaţi privesc cu îngrijorare situaţia mondială creată de război și de scumpirea mărfurilor de orice fel. Cum va fi vara 2022 pe litoralul românesc? E o întrebare la care oamenii care au investit în turism nu se grăbesc să răspundă.

Știți ce se-ntâmplă? Costurile au crescut, dar banii sunt aceiași. E greu de revenit la situația din 2019, 2018, e adevărat, o să dureze. O să dureze și pentru că lumea e întoarsă pe dos și de prețuri și de criza energetică”, susține Andrei Trandafir, un hotelier din Mamaia.    

În opinia jucătorilor din industria hotelieră de pe Litoral, flexibilitatea, din momentul rezervării și până la plecarea din locație, este cuvântul cheie pentru o experiență de calitate a oaspetelui, în această perioadă. Ultimii ani au modificat profund profilul și așteptările consumatorului de servicii turistice, reacțiile și comportamentul acestuia fiind diferite, astfel încât este greu de stabilit un profil general al turistului de la mare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal