Pasionații de lectură sunt așteptați la o nouă lansare de carte, miercuri, 22 iunie, de la ora 17:30, în Aula Bibliotecii Județene Constanța. Este vorba despre volumul „Pași în penumbră”, scris de Silviu Măcrineanu.
Cartea va fi prezentată de Corina Mihaela Apostoleanu și Steliana Bajdechi. Iată o scurtă descriere a noului volum:
„Când Ionică Guiu va trece în pripă munții, din Ardeal în Regatul României, urmărit de către autoritățile maghiare, nu va putea nici măcar să-și imagineze încercările pe care îi va fi dat să le trăiască, în noua sa țară. Era anul de grație 1913, peste puțin timp va începe Marele Război, iar tânărul păstor covăsnean va îmbrăca uniforma armatei române, trăind întâmplări care îi vor pune la grea încercare caracterul. Pașii îl vor purta, dintr-un sat prăfuit de Bărăgan, către Kiev, Moscova și Budapesta, unde va cunoaște oameni extraordinari, care-i vor influența viața și-i vor deveni a doua familie. Va întâlni și dragostea, în forma ei cea mai devotată, într-un mod cu totul neașteptat. Iar cartea prieteniei îl va sili să facă alegeri dificile, riscante, pentru a-și ajuta prietenii aflați la necaz. Când în sfârșit își va găsi liniștea, lângă stâna sa și femeia iubită, tânărul va descoperi că a devenit bărbat în toată puterea cuvântului, iar o altă călătorie stă gata să înceapă”.
Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene din Constanța, Silviu Măcrineanu s-a născut pe 15 aprilie 1963, la Râmnicu Sărat, unde a trebuit să aștepte cincizeci și cinci de ani până la debutul volumului colectiv „Trei” (2018) – o carte scrisă de trei autori, din trei zone diferite ale țării, cu trei stiluri distincte, care nu se întâlniseră niciodată.
Un an mai târziu, îi apare volumul personal „Privirea spre cer”, care adună multe povestiri din viața sa și a înaintașilor săi, unele dintre ele publicate de-a lungul timpului pe blogul macrineanu.ro.
Săptămâna viitoare, miercuri, scriitorul își va prezenta primul său roman, „Pași în penumbră”, scris în vremuri de pandemie.
Intrarea la eveniment este liberă.
Discussion about this post