Mangalia: Divizionul 129 Nave Speciale și de Sprijin Logistic împlinește 58 de ani

Divizionul 129 Nave Speciale și de Sprijin Logistic din Mangalia aniversează astăzi, 1 iulie, 58 de ani de la înființare. Acesta continuă tradiţia Divizionului 129 Nave Auxiliare, înfiinţat în anul 1964, subordonat Diviziei 42 Maritime.

În 2002, ca urmare a unirii celor două Divizioane de Nave Auxiliare care aparţineau Bazelor Logistice 330 şi 335, a fost înfiinţat Divizionul Nave Auxiliare, trecând în subordinea Bazei 1 Maritime. În organizarea actuală, unitatea funcţionează din luna mai 2005, atunci când s-a resubordonat Comandamentului Bazei Navale.

În acest moment, în compunerea divizionului intră remorcherul maritim Viteazul (101), remorcherul de radă şi port Vânjosul (105), două tancuri maritime de motorină (531 şi 532), şalupă maritimă de remorcaj – salvare, două şalupe maritime de comandament Rândunica şi Luceafărul şi nava maritimă de comandament Egreta.

Divizionul 129 Nave Speciale și de Sprijin Logistic se subordonează comandamentului Bazei Logistice Navale „Pontica” şi execută misiuni de salvare – avarii, remorcaj, ambarcare de combustibil şi asigurarea manevrelor navelor, asigură ţintele pentru tragerile cu rachete navale şi pentru tragerile de artilerie ale divizioanelor de nave subordonate Comandamentului Flotei, execută transportul de carburanţi-lubrifianţi și execută misiuni de comandament.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal