Având în vedere traficul aglomerat de astăzi, de pe DN39 Mangalia – Constanța, pe sensul de mers către București, șoferii care se deplasează de pe litoral către autostradă sunt rugați să ia în calcul o altă rută alternativă.
Astfel, deplasarea va fi mai ușoară pe următoarea rută: DN 39 Mangalia – DJ 391 Negru Vodă – DN 38 Topraisar – DJ 391 Mereni – DJ 308 Ciocârlia – DJ 381 – Valea Dacilor – Medgidia – Autostrada A2.
Pentru reducerea riscului rutier, șoferii sunt sfătuiți să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, să respecte limitele legale de viteză, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulație, să pună în funcțiuni luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc și să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii.





