Originea micilor este incertă, însă una dintre cele mai vehiculate istorii este aceea că acest preparat a luat naștere în urmă cu mai bine de un secol, în București, în cartierul Lipscani. Mai precis, se spune că un cârciumar din Capitală, ce avea o rețetă excepțională de cârnați, a rămas, într-o zi, fără mațele de oaie în care servea compoziția de carne și a decis să o pună din „aluatul cârnatului” direct pe grătarul încins. Noul produs s-a transformat în vedeta localului din centrul orașului.
Ușor-ușor, pe majoritatea grătarelor din cârciumile și localurile bucureștene se aflau mititei, iar oamenii păreau fascinați de gustul noului preparat. Doar că la acea vreme, mititei erau cunoscuți sub denumirea de „găluște fripte”.
Denumirea de „mititei”, potrivit uneia dintre povești i-ar aparține unui deputat, care a mers să serbeze proclamarea Independenței României, de la 1877. El i-ar fi cerut chelnerului aceste găluști fripte, sub denumirea de „mititei” care făcuseră înconjurul restaurantelor și cârciumilor din București. Acesta făcea aluzie la obuzele folosite de bateriile de artilerie românească, ce erau botezate de soldați „mititei”, fiind de calibru redus. Povestea a fost preluată de presa vremii și așa ar fi ajuns găluștile fripte să capete numele cu care sunt cunoscute și astăzi, „mititei”. O alta istorie este aceea ca numele l-ar fi dat un ziarist de satira, Nae Orășanu, care ar fi botezat multe dintre mâncărurile și băuturile servite la cârciuma lui Iordache Ionescu.
De-a lungul anilor ce au trecut, rețeta a pierdut unele dintre ingredientele originale, cum ar fi semințele de chimen sau alte condimente, și a început să fie făcută cu carne de porc, mai degrabă decât cu carne de vită și miel.
Varietăți similare de cârnați fără piele apar în cărțile de bucate contemporane ale Ecaterinei Steriady (1871) și J.C. Hințescu (1877), dar indiferent de originea lor, mititeii sunt, astăzi, un preparat nelipsit de pe grătarele românilor.
Sursă: Wikipedia
Discussion about this post