O imagine a nepăsării, unde gunoaiele sunt omniprezente, o zonă lăsată într-o stare deplorabilă, împânzită de deșeuri dăunătoare pentru mediu, așa se înfățișează Lacul Tăbăcăriei. De ani buni, singurii care iau atitudine sunt voluntarii, care, din când în când, organizează acțiuni în urma cărora strâng munți de gunoaie din parcul și lacul Tăbăriei. Se va întâmpla și în cursul acestei luni, când va fi organizată o nouă acțiune de ecologizare a lacului Tăbăcărie. Inițiativa aparține de această dată, nu municipalității, nu ANPA, ci Gărzii de Mediu Constanța.
„Săptămâna trecută am luat legatura cu un ONG cu care vom organiza o acțiune de ecologizare a lacului Tăbăcărie”, preciza șefa Gărzii de Mediu Constanța.

Asociația Act for Tomorrow a răspuns pozitiv la solicitarea Gărzii de Mediu Comisariatul Județean Constanța cu privire la acțiunea de curățare a deșeurilor din parcul și lacul Tăbăcariei.
Prin urmare, dacă ești în Constanța, sâmbătă, 16 septembrie 2023, între 09:00 şi 12:30, poți participa și tu la acțiunea de curățare. Înscriea se face prin următorul formular: https://forms.gle/KUAhc8B3tPM3LitWA

CITEȘTE ȘI:
- Lacul Tăbăcărie, între peisaj lacustru de vis și focar de infecție | Observator Constanța (observatorconstanta.ro)
- Lacul Tăbăcăriei, înecat în gunoaie. Iată recomandările specialiștilor | Observator Constanța (observatorconstanta.ro)
- Lacul Tăbăcărie, în apele tulburi ale birocrației. Și totuși, cine e responsabil să-l curețe?! | Observator Constanța (observatorconstanta.ro)
Discussion about this post