Un protest comun al polițiștilor de penitenciare și al polițiștilor membri de sindicat Europol și Sidepol filialele din Constanța are loc astăzi la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă.
Manifestanții sunt nemulțumiți de măsurile luate prin ordonanța „trenuleț”, deoarece prevederile din această ordonanță aduc tăieri salariale pentru cei din sistemul de ordine și siguranță națională.
“Asigurăm continuitatea serviciului în timpul zilelor de week-end și a sărbătorilor legale fără să fim plătiți pentru asta. Nu mai vrem să muncim gratis! Nu mai putem accepta bătaia de joc la adresa angajaților din acest sistem, așa cum se întâmplă de ani de zile, indiferent de guvernare. Suntem deja la finalul lunii ianuarie, iar problemele nu sunt rezolvate, până în acest moment avem doar promisiuni, în care nu mai credem”, au transmis reprezentanții sindicatelor.
“Avem norma de hrană plafonată de ani de zile, ultima actualizare având loc în 2019. Legea salarizării 153/2017 nu este aplicată în integralitate doar pentru noi, cei din ordine și siguranță națională. Este inadmisibil ca toate celelalte familii ocupaționale să fie plătite conform legii (unii în integralitate încă de la intrarea în vigoare), iar noi, să cerșim în fiecare an aplicarea legii. Pensionarii militari sunt uitați de guvernanți. În ultimii 6 ani, au primit o singură dată indexarea cu rata inflației. Actualizarea gradului și a salariului de funcție pentru pensionarii militari este tergiversată de CCR”, mai reclamă protestatarii.
Sursa foto: Facebook – George Lazer






