Începând de mâine, 127 de vârstnici din Constanța vor primi acasă, prin mandat poștal, premii din partea Primăriei Constanța, ca recunoaștere a contribuției la viața comunității.
Primăria Constanța a anunțat că premiile vor ajunge la 57 de persoane care au împlinit venerabila vârstă de 80 de ani, la 19 seniori care au ajuns la impresionanta vârstă de 90 de ani și la 51 de cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, simbolizând iubirea și stabilitatea familială.
Valoarea premiilor este de:
- 300 de lei pentru cei care au trecut pragul de 80 de ani,
- 500 de lei pentru cei care au ajuns la 90 de ani,
- 1.000 de lei pentru cei care au împlinit un secol de viață,
- 300 de lei pentru cuplurile care au petrecut împreună mai mult de jumătate de secol.
Pentru a beneficia de aceste premii, constănțenii care îndeplinesc criteriile trebuie să depună o cerere împreună cu documentele necesare, astfel:
- Online: la adresele de e-mail: primarie@primaria-constanta.ro sau evenimente@primaria-constanta.ro.
- La sediu: Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat la City Park Mall, etajul I, aripa nouă (Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-16:30, iar joi între 08:30 – 18:30.
Actele necesare pentru aplicare:
- Cerere tip – disponibilă la Centrul de Informare pentru Cetățeni sau pe site-ul Primăriei,
- Carte de identitate – copie conformă cu originalul,
- Certificatul de căsătorie – doar pentru cei care aniversează 50 de ani de căsnicie,
- Declarație pe propria răspundere – pentru cererile trimise în format electronic.





