Pe vremuri, litoralul era sinonim cu puiul de leu ţinut în lesă pentru o poză la minut. Sau cu maimuţa cocoţată pe umărul turistului, cu ochii obosiţi de soare şi blitzuri. Între timp, animalele au fost înlocuite. Nu şi obiceiul.
Astăzi, în locul leilor şi maimuţelor, au apărut personajele din desene animate. Costumate. Mari. Colorate. Din pluș. În Mamaia, la prânz, am surprins o scenă care te face să te uiți de două ori: un SuperMario de peste doi metri, legănându-se pe pe plajă. Zâmbește larg… dar doar pe mască. Pentru că în interior e un om. Unul care îndură căldura, costumele grele și mirosul greu de suportat al plușului ud de transpirație.
E trecut de ora 12. Soarele arde, termometrul sare de 30 de grade. Personajul fictiv se mișcă încet, în căutarea următoarei familii dornice să imortalizeze momentul. 20 de lei poza.
Costumele de pluș sunt impresionante la prima vedere, dar de aproape dezvăluie realitatea: sunt coșmaruri respirabile. Unele au o plasă minusculă la nivelul ochilor – singura sursă de aer pentru omul din interior. Fără ventilație, fără pauze reale, doar promisiunea unei sume modeste pentru câteva ore de muncă înăbușitoare.
E greu să spui ce e mai trist: decorul de vacanță reciclat, lipsa de reglementare, sau efortul supraomenesc al celor care se ascund sub plușuri pentru câțiva lei. Un lucru rămâne însă neschimbat – pozele de vacanță se plătesc, uneori cu sudoare, alteori cu demnitatea.
