După ce în spațiul public au tot circulat sume amețitoare despre lefurile din diverse instituții, Ministerul Dezvoltării anunță, oficial, că s-a uitat prin propriile ogrăzi. Și, spun ei, au făcut „ajustări” acolo unde s-a impus. Cu alte cuvinte, s-au tuns puțin vârfurile.
Ministrul Cseke Attila susține că, în afară de două cazuri, niciun șef de instituție aflată în subordinea sa nu câștigă mai mult decât el – adică mai mult de 12.776 de lei net lunar. Printre „cuminți” se numără Agenția Națională de Cadastru, Inspectoratul în Construcții, ANL sau Agenția Funcționarilor Publici.
Dar, desigur, există și excepțiile. Prima – Compania Națională de Investiții (CNI) – o instituție despre care se spune că livrează performanță. Aici, salariul maxim va fi, de-acum înainte, 15.359 lei net. Modificarea s-a făcut cu toate formele în regulă – prin contract colectiv de muncă și înregistrată la ITM. Ministrul promite că, cel puțin de acum încolo, nimeni din CNI nu va câștiga mai mult decât conducătorul instituției.
A doua excepție e ANRSC – Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – unde salariul e stabilit prin lege. Dar și acolo urmează „ajustări”, odată cu viitorul pachet de măsuri economice.
Tot în spiritul economiei, s-a trecut și la reducerea membrilor din Consiliile de administrație. Spre exemplu, CNI avea 11 membri în CA, fiecare cu o indemnizație lunară netă de 2.194 lei. Acum vor fi doar 5. La ANCPI și ANL, unde indemnizațiile sunt sub 2.000 de lei, situația e similară – se anunță o restrângere a echipelor.
Ministrul dezvoltării a ținut să precizeze că, în subordinea sa, nu s-au înregistrat „explozii” de venituri sau dublări peste noapte, cum s-a întâmplat în alte părți. Ba mai mult, măsurile de tăiere a cheltuielilor au început încă din luna mai și vor continua.






