Consiliere și formare profesională gratuită pentru tinerii din Năvodari

Tinerii din Năvodari care au între 16 și 29 de ani, nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ și nici nu au loc de muncă în prezent au oportunitatea să beneficieze gratuit de servicii de consiliere și formare profesională, anunță viceprimarul orașului, Costel Aurelian Dumitrașcu.

În cadrul proiectului „Tineri NEETs, o șansă pentru viitor!” se pun la dispoziția tinerilor ușor ocupabili cursuri gratuite de Competențe antreprenoriale, consiliere antreprenorială, participare la concurs cu planuri de afaceri și grant nerambursabil în valoare de până la 105.000 lei pentru înființarea unei firme cu minim un angajat (12 granturi).

Tinerii mediu ocupabili, greu ocupabili și foarte greu ocupabili au la îndemână cursuri gratuite de calificare (360 ore) în funcție de nevoile identificate la nivelul grupului țintă dar și un sprijin de participare la curs (5 lei/ora de curs).

Cursurile de calificare vor avea loc în Năvodari, iar la final toate persoanele admise în program vor beneficia de servicii de mediere care vor urmări ghidarea personalizată a beneficiarului privind orientarea către cursuri de formare profesională și identificarea unui loc de muncă.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal